Fiica Mioarei Pitulice, PRIMUL VIDEOCLIP cu EFECTE 3D, realizat pentru un COLIND

Videoclipul a fost montat în America, după cele mai noi tehnici de realizare a imaginii.Artista a compus linia melodică a piesei „Miracol de Crăciun” şi împreună cu mama sa, Mioara Pitulice, a prelucrat textul tradiţional, iar Anatol Cazanoi a realizat aranjamentul muzical. Asupra clipului şi-a pus amprenta Toni Matei, care a creat o punte între cinematografia românească şi cea din Statele Unite ale Americii, unde regizorul a studiat. Astfel, deşi filmările s-au realizat în România, videoclipul a fost montat în America şi beneficiază de cele mai noi tehnici de realizare a imaginii, cum ar fi efectele 3D, dar şi hologramele. “Colaboarea cu Ruxandra Pitulice a fost unică deoarece în acest proiect am putut să ecranizăm o altfel de poveste de Crăciun şi am subliniat unde putem ajunge când suntem în lumina lui Dumnezeu. Videoclipul este alcătuit din flash-uri ale personajului principal care se află în spaţiul dintre cele două lumi, acolo unde se va decide dacă mai primeşte sau nu o a doua şansă la viaţă. Imaginile conturează perfect realitatea şi ce se petrece dincolo de linia realităţii. Mesajul este foarte simplu şi anume: Miracolul este în faţa ta, oricând şi oriunde!” a mărturisit Toni Matei, regizorul videoclipului „Miracol de Crăciun”.

Text preluat de pe: Libertatea

Articole similare